Doi ierarhi au sfințit altarul de vară al Mănăstirii Vlădiceni din Iași

Arhiepiscopia Iașilor Mai 11, 2025   Autor: Mihail Vrăjitoru

Numeroși preoți, monahi și credincioși din împrejurimi au luat parte la această zi de aleasă bucurie duhovnicească.

După rânduiala sfințirii Altarului de vară și după binecuvântarea lucrărilor realizate la biserica mare, cei doi ierarhi, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra obștii monahale și a ctitorilor acestui așezământ.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a evidențiat câteva învățături duhovnicești esențiale, izvorâte din pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului de la Vitezda:

Vedem că suferința are și acest rol, de a-l dezlipi pe om de rătăcire, de păcat și de a-i curăța mintea ca să ajungă să cunoască iubirea lui Dumnezeu.

Finalul Evangheliei ne arată că, după confirmarea primită de la Hristos ca fiind Cel Care l-a făcut sănătos, slăbănogul Îl mărturisește pe Iisus cu recunoștință și curaj în fața evreilor ca vindecător. 

Să ne rugăm Domnului Hristos Cel Înviat, adevăratul Vindecător al sufletelor și al trupurilor noastre, să ne păzim sufletul de boala păcatului și să fim ajutoare vrednice pentru toți cei singuri, pentru cei bolnavi sau suferinzi spre a simți cu toții bucuria vindecării şi a întâlnirii cu Hristos Cel înviat, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre.

În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Antonie Ghidersa a fost hirotonit întru ieromonah, iar ieromonahul Simeon Nistor a primit hirotesia întru duhovnic.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare, în care a evidențiat câteva învățături despre rolul Bisericii în viața credincioșilor:

Biserica sfințită astăzi, precum orice biserică de parohie și mănăstire, toate sunt „Vitezde” ale vindecărilor, în care noi, oamenii, slăbănogiți de atâtea păcate, alergăm ca Domnul Hristos să ne vină în întâmpinare și să ne dăruiască leacul tămăduirii. Biserica este, așadar, loc de vindecare. Biserica este spital duhovnicesc, este spațiu sacru euharistic, care ne oferă leacul la cea mai grea boală – boala morții –, oferindu-ne, prin Biserică, Dumnezeu leacul nemuririi.

Biserica, prin Sfintele Taine, este izvor de apă vie, de pâine spre ființă, pentru a hrăni și a adăpa sufletele și trupurile noastre, mintea și cugetul însetate și înfometate de Dumnezeu, de dreptate, de frumos, de adânc. Biserica este, iată, și loc de adunare al celor care vor să facă parte din alaiul cel binecuvântat care duce spre Dumnezeu.

Biserica este locul în care ni se amintește cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Romani, și anume că: „suntem morți păcatului”, adică vii pentru Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, înfățișându-ne Lui ca vii, sculați din morți, pentru a proslăvi preasfânt numele Său.

În semn de recunoștință, arhimandritul Arsenie Butnaru, starețul mănăstirii, a primit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, iar din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei, „Crucea Moldavă”. Mai mulți binefăcători au primit diplome și distincții de vrednicie.

La finalul slujbei, au fost binecuvântate lumânărarul și pangarul mănăstirii.

În perioada 2018–2025, ansamblul monahal „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” din Vlădiceni, comuna Tomești, județul Iași, Protopopiatul Iași III, a trecut printr-un amplu proces de înnoire și înfrumusețare. Printre lucrările realizate se numără refacerea integrală a acoperișului sfântului lăcaș — executat din lemn de stejar și acoperit cu învelitoare din cupru — înlocuirea crucilor, precum și restaurarea și împodobirea fațadelor exterioare. De asemenea, a fost construit un Altar de vară, închinat Praznicului „Nașterii Maicii Domnului”, împodobit cu pictură în tehnica fresco. Tot în aceeași perioadă, în incinta așezământului a fost ridicat un nou lumânărar, menit să slujească nevoilor duhovnicești ale credincioșilor, dar și un pangar.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri